Walking

Ne-am decis câțiva să ieșim, dacă-i soare, la o plimbare prin oraș, prin Baia asta Mare. Motivele au fost mai multe. Printre favoritele la titlu se numără faptul că n-am ieșit de mult și aveam câteva chestii de povestit, plus că ne era dor unul de celălalt - poți să te-mpotrivești? Apoi, câțiva dintre noi (nu dau nume - Dody și Alex) vroiau în mod deosebit niște poze cu primele raze de soare mai blânde, misionari ai anotimpului de tranziție. Străzile în regim de weekend au fost destul de umblate, în mod deosebit de numărul considerabil de tineri ca noi care fie își zâmbeau clipind și sorbindu-se din priviri, doi câte doi, fie se plimbau în grup să-și arate hainele mai subțiri, părul învânturat, să inspire aerul mai cald, obiectele care au început să strălucească dintr-un loc în altul, ca prin minune, până într-un colț de lentilă fumurie. La unii se vedea clar că de abia au așteptat să lase izmenele acasă și să-și ia șosete mai scurte...   

P.S. Alex, iartă-l pe soare că te-o făcut clown

În fața falnicei construcții Gold Plaza, vizitată de cei mai de seamă "să mă bag în seamă" (că așa le zic eu), n-am putut să nu imortalizez reflecția blocului renovat de vis-a-vis, strâns ca în pumn de geamurile montate strategic. Îmi părea că seamănă cu un trofeu, o cupă pe care iarna ar merita s-o primească după prestația exemplară de anul acesta. Bravo! Ger și zăpadă de nu-ți vedeai... casa (cu păreri de rău pentru cei din Sud în mod deosebit). S-ar zice că și-a încheiat cursa, că a agitat șampania și ne-a stropit cu ultima ploaie de iarnă, cea de acu' câteva zile. Cam așa ceva arăta:

Între timp, tras de mânecă puțin, m-am pus să fotografiez niște portrete la cei 3 care nu s-au temut de aparat. N-am ieșit de mult cu aparatul prin oraș așa că am avut ocazia să-l testez puțin și pe lumină puternică și umbre bine evidențiate. Trebuie să recunosc că sunt foarte mulțumit! Iată și câteva poze făcute în timp ce-l așteptam pe cel de-al doilea fotograf:

Cum al doilea fotograf a fost prins cu alte treburi, am plecat mai departe... Pe strada Independenței, printre povești, am decis să prind niște cadre cu obiecte în mișcare, parte a fotografiei care a început să-mi placă din ce în ce mai mult și chiar am un "proiect" în plan pentru primăvara asta. Nu dau deocamdată mai multe detalii dar sunt sigur că o să iasă grozav. Voi face și video, e musai să combin fotografia cu video la proiectul ăsta... Iată câteva poze cu mașini în mișcare ce mi s-au părut mai interesante:

                

                

Tot cu această ocazie, le-am povestit celor din companie despre un alt filmuleț amuzant pe care l-am gândit, după o lungă pauză în care n-am mai filmat nimic (filmările noastre se pot găsi pe Facebook). Încântați de idee, am pus-o imediat în practică. După câteva duble și după ce am ajuns acasă și le-am montat cap la cap, a ieșit cu ceva chiar interesant. La cererea participanților, acest filmuleț (pentru că e și incomplet deocamdată) nu o să-l postez nicăieri. Poate după alte discuții și discuții, așa, de dragul amintirilor... Dar soarele trăgea perdeaua din ce în ce mai mult. Așa că am mai făcut niște poze portret, având alături renumitul nostru pârâuaș Săsar, undeva în spatele modelelor, desigur, pe unul dintre podurile care țin orașul întreg și-i conectează pe oameni. Mai exact, podul care vine de la spânzurătoare...

                     

                                             

                                   

                                                           

În cele din urmă, ne-am grăbit un pic către casă. Aveam și alte responsabilități. Am mai prins totuși câteva cadre pe stradă, vrăjit parcă de cât de bine mă simțisem în doar 2 ore de plimbare. Mi-a fost dor de soare, mi-a fost dor de noi...

                        

Puncte Puncte

  

Sesiune Photo cu Horia Brenciu "Jr." (finalizat)

A venit și momentul mult așteptat! Cătălin Bota l-a finalizat pe Horia Brenciu în miniatură, după ce data trecută m-am străduit să răspândesc razele blițului cât mai bine printre detaliile figurinei din polimat...

Trebuie să recunosc că l-a colorat excelent și se apropie destul de mult de modelul original. Desigur, nebunia și energia lui Brenciu se poate vedea doar în persoana lui, așa cum ne privește pe toți de altfel. Cu toate astea, mi se pare că acel strigăt sau notă înaltă surprinsă de sculptor îl definește numa' bine pe Brenciu... 

M-am gândit ca de data asta sesiunea photo să fie diferită, ceva mai deosebită, deși nu mai puțin spontană (că tot așa nimeresc în ultima vreme). După ce m-am plimbat un pic cu figurina în mână prin cameră, căutând niște idei, m-am tot jucat cu setările aparatului, optând pentru o viteză de reacție redusă a shutter-ului (sau declanșatorului - parcă sună mai bine "shutter"). Astfel, l-am pus parcă pe fugă pe Horia, care nu slăbea microfonul nici un moment, oricât de tare ar "alerga". Numa' capu-i mai cădea de pe umeri... Poate de la transpirație! Chiar și așa, zâmbetul de sub musteață nu-i dispărea!

                                     

În acele momente profunde de inspirație, a încercat să mă ajute și Suri, pisica familiei Bota, o jucăușe d'aia cum rar întâlnești, mult mai sociabilă decât motanul meu fițos, Tommy. Părea ca un gigant pe lângă Horia în miniatură și mi-a adus aminte de era dinozaurilor (ca și cum aș fi trăit pe atunci). Îmi vâna apoi fiecare mișcare, căutând cea mai mică intenție cum c-aș vrea să ne jucăm. Dar, în topul voturilor, cel mai "terorizat" a fost capacul de protecție al lentilei aparatului, lăsat neglijent undeva pe un fotoliu...

  

Presați de timp (trebuia să mai ajung undeva), după ce am reușit să-l urnim pe Cătă de la Fifa 2012, am decis să-l punem pe "ăsta micu' tare de cap" pe un fel de scenă și să-l orbim cu o lanternă de buzunar, departe de valoarea acestui personaj, desigur...

        

                                           

Puși serios (nu glumă) pe treabă, s-a tot plâns figura ăsta că-i băgăm lumina-n ochi, ca și cum l-ar deranja de-adevăratelea (retina nu i-a sculptat-o, deci foarte ciudat). L-am pus pe Cătă să tot miște lanterna de colo colo până când chipul lui Brenciu Jr. ("Jr."adică "jucărie") a fost țanțos luminat, pe placul meu. Apoi am schimbat și unghiul din care l-am pozat și tot așa, până i-am dat oarecum de capăt...

                               

                                 

                                          

Până la urmă, ambele părți au fost mulțumite - adică eu și Cătă. Cât despre ăsta ce horește, nu ne interesează... să-și cumpere el lanternă mai mare și o scenă mai interesantă! A fost o plăcere să-i privesc de aproape această sculptură grozavă și sper să mai am astfel de ocazii cât mai curând. N-o să ne mai întâlnim atât de des pentru că va pleca împreună cu Ana în Cipru, într-o altă repartiție, dar rămân cu gândul că... "lumea e mică" și "o legătură de prietenie nu știe calcula kilometri, doar zilele până la o următoare revedere"...

                                                                                                                                          Puncte Puncte

Spini și flori

     Am primit cadou un cactus de la un vecin care apreciază vizitele mele - e mai bolnav și încerc să-l încurajez de fiecare dată. Îl ținea pe țepos de ceva vreme în casă, lângă un televizor vechi, zăpăcit de-o antenă improvizată. A început să-l deprime. Până la urmă... cactușii nu-s cele mai optimiste "flori". Mi s-a spus că specia asta "născocește" niște flori mari de tot, albastre (din câte-mi aduc aminte), care ies pe lateral, chiar două o dată. Bine, asta la vară... E clar că ard de nerăbdare! Deocamdată mă mulțumesc cu micuța mea zambilă, ținută de frunze ca între degete, într-un ghiveci modest, un pic știrbit, pe pervazul imens și rece, între alte ghivece. I-am surprins progresul prin intermediul câtorva fotografii, pe care le-am postat și pe Facebook. Azi am așezat-o lângă cactus, grăsuț de nu-l încape ghiveciul și abia-l mai susține rădăcina. Va trebui să-i adaug niște pământ și... niște vitamina C. Mi se pare că aș avea ceva în comun cu el... Nu c-aș fi grăsuț sau țepos de felul meu! Deși, de la atâta stat pe scaun în birou parcă mă rotunjesc și eu (la colțuri). Două puncte urmate de un "D"... Mă refer aici la cantitatea de lichide pe care le beau, da, îngrijorător de puține, nu că n-aș avea. Problema-i gura asta a mea, care pe lângă că un miez nu tace, nu suportă s-o inund cu ceva ce n-are gust... Soluția ar fi să ronțăi ceva  tot timpul, ca o vacă ce rumegă toată ziua meditând la pășuni mai verzi. Măcar aia bea apă ca deșertu', dă-o-n biată! Și apoi, parcă și "ghiveciul" meu e neîncăpător... în sensul că nu reușesc să fac prea multă mișcare, mai ales pe vremea asta (cum făceam de obicei, înainte de a începe să lucrez, adică aproximativ 2 ore de alergare pe zi). Iată un alt motiv pentru care aștept anotimpurile calde, optimiste, cu zile lungi. Mi-e dor de rolele mele cu șireturi roșii, de streetball, de tenis, de gardurile verzi ale străzilor, pur și simplu, de scuter, de o înghețată prelinsă până pe încheietura mâini drepte, de ardeii pe care îmi place să-i culeg proaspeți din grădină... "Răbdare cactus, răbdare!" 

     Acum că am ținut o antrenantă lecție de grădinărit și hobby-uri, iată și câteva dintre pozele mele favorite cu ăștia doi: 

     

Silence

Inspirat de această melodie plină de căldură a domnului care reușește să impresioneze de la A la Z, am simțit o liniște aparte în poza de mai jos. OZN-ul acela e candelabrul meu (albastru de fapt) care îmi dă o senzație de pace, de căldură, de desprimăvărare, îngânată subtil de sunetul lemnelor care pușcă obraznic în foc și-mi sperie cu lumina lor pereții turcoaz deschis. Numai vremea de afară dacă s-ar mai deschide...

  

Frig

N-am mai fost la nici un patinaj, dă-l în biata lui... A nins de zici că s-o bătut norii de pământ, frumos de altfel, dar apăsător, rece, înghețat. Am trecut pe lângă lac sâmbătă după masă, în timp ce mergeam spre o partidă de fotbal în zăpadă (ca ultimă opțiune). Mi-a zâmbit, aproape m-a asigurat că mă așteaptă, aproape i-am zâmbit înapoi. Era fără spor să încep să-l curăț de zăpadă, aș fi obosit de nu-mi mai ardea de patinat. Va trebui să mai aștepte... Dar să revin la poze! Am făcut câteva poze din mașină, de pe scaunul din dreapta, în drum spre un studiu, tot sâmbătă. Cumnatul meu favorit, Eugen, a fost la volan. Am mers cu mașina lui de data asta. Mi-a părut destul de amuzant căciula lui îndesată pe cap, de aia cu "cozoroc". Faină de altfel. Dintre toate pozele, nu prea multe, vreo 3 îmi plac mai mult: una cu acest băiețel ce ținea în mână o mătură, dar abia l-am încadrat în poză - eram în viteză, a-3-a. Oricum, expresia lui fragedă, bujorii aceia extinși... mă-ncântă, ce mai ? Apoi, o poză făcută dintr-un unghi nu prea original (oglinda retrovizoare - cine n-a încercat?) dar, luată ca ansamblu, lasă impresia că tocmai am ieșit de pe o poartă, una de poveste, de basme. În a treia poză apare surioara băiatului la care ne-am dus - el are 11 ani - o figură de fetiță, destul de vorbăreața la vârsta ei de doar 3 ani (predomină cifra 3 astăzi, apropo de povești), care îmi îngână numele și prenumele în congregație, când sunt pus să răspund. Bine, nu chiar tot numele, că-i prea lung și ai zice că începe fata să recite o poezie... Și oricum, n-a făcut-o decât de câteva ori până s-o convingă mama ei că nu-i frumos să exersezi pronunția numelor în public, mai ales în timpul programului. În plus, ca învățătură pe când va fi mai mare, îndeosebi nume de băieți! Oricât de drag i-aș/i-ar fi sau oricât de amuzant ar suna... Și vă asigur că din gura ei a sunat foarte amuzant pentru audiență. "Mvoala" și pozele:

                                                                    Coptilu'

                                                                Porțile din poveste

                                                             Cumnatu', el cu căciula

                                                                     Motoru'

 Un "bine ați venit" ca la țară

                                                   

Eliza, cea cu "Cătă Mocioc"

                                    Ok, și una fără mutre, înainte să sară pe aparat...