sâmbătă, 30 iunie 2012

Însorit

S-a sfârșit și luna iunie, o lună destul de plină, cu unele cicatrici, ca orice lună... În ce privește fotografia, nu pot să mă laud cu foarte multe - am fost mai leneș (sau mai degrabă ocupat cu altceva). Dar sunt bucuros că am reușit într-un final să-mi achiziționez un bliț pentru aparatul photo (azi a ajuns) care pare să promită multe. Desigur, ideal ar fi fost un bliț Nikon, dar încă nu sunt dispus să investesc atât de mult în accesorii, adică peste 1000 RON. I-am promis aparatului că banii ce-i face el vor merge pentru el. Și pentru ca am pus deoparte câțiva roni, la recomandarea unui prieten, am ales un bliț Dynaphos ThinkLite 560 II, ce-i drept, nu cel mai faimos dintre blițuri... Totuși, la un preț rezonabil, calitate destul de bună, se rotește cum vreau eu, pot selecta intensitatea, etc. Deocamdată astea mă interesează! 
Imediat ce am ajuns cu el acasă, acumulatorii fiind deja încărcați, l-am pus la încercare. Recunosc, e doar a doua oară când pun un bliț pe aparatul photo și s-ar putea să nu cântărească prea mult părerea mea, dar sunt foarte mulțumit de cât de multe pot să obțin cu el! Un pic ciudat, ținând cont că prefer fotografia fără lumini artificiale, doar cea ambientală sau profitând de capacitatea senzorului de "citi" lumina (ISO), capitol la care aparatul meu face o treabă excelentă. Însă, după ce am împrumutat un bliț pentru a fotografia la o nuntă destul de mare ținută într-un cort luminat prea puțin, mi-am dat seama că trebuie să am și eu unul al meu dacă vreau să mai fiu chemat. Recunosc, am avut emoții pentru prima dată dar cred că i-am dat de capăt într-un timp destul de scurt... Iată și câteva poze de la nunta respectivă, care nu mi-ar fi ieșit fără bliț:

                         

                        


                      




Azi în schimb, toate fotografiile au fost făcute la mine acasă... Am folosit blițul fie montat pe aparat, fie ținându-l în mână sau undeva lângă subiect. De abia aștept să-l scot și pe afară pentru portrete și seara să mă salvezi din unele situații. Încetul cu încetul, voi ajunge să-l folosesc la capacitate maximă! ;) Deocamdată însă, acestea sunt câteva dintre pozele de azi, folosind de cele mai multe ori ISO 100:












Puncte puncte

joi, 7 iunie 2012

I'll be back!

Mda, cred că până și eu mi-am dus dorul! (haha) N-am mai postat de câteva luni chiar (chiar!) pe blog, doar câte-o poză așa, la interval de câteva zile, pe albumul de pe Facebook (unde parcă-i mai comod). M-am lăsat prins cu lucruri peste lucruri, mai ales cucoana aia de rutină. N-am prea avut oricum timp să ies pe afară, să fotografiez... Am fost la 3 nunți, ce-i drept, de unde am adunat niște cadre interesante, am testat un 55-200mm VR de la Nikon precum și un bliț exterior de la Exakta (conceput pentru Canon - sfidare!). Am să revin cu fiecare eveniment în parte (aproape), să văd cât îmi mai aduc aminte... Până una alta, iată o poză cu niște puiți de găină proaspăt scoși din ou (mă rog, mai multe ouă) și puși la uscat într-o lădiță de prosoape... Deja mi-am ales favoritul! ;)




Puncte puncte (și mai ales punctele)