Sesiune Photo cu Horia Brenciu "Jr." (finalizat)

A venit și momentul mult așteptat! Cătălin Bota l-a finalizat pe Horia Brenciu în miniatură, după ce data trecută m-am străduit să răspândesc razele blițului cât mai bine printre detaliile figurinei din polimat...

Trebuie să recunosc că l-a colorat excelent și se apropie destul de mult de modelul original. Desigur, nebunia și energia lui Brenciu se poate vedea doar în persoana lui, așa cum ne privește pe toți de altfel. Cu toate astea, mi se pare că acel strigăt sau notă înaltă surprinsă de sculptor îl definește numa' bine pe Brenciu... 

M-am gândit ca de data asta sesiunea photo să fie diferită, ceva mai deosebită, deși nu mai puțin spontană (că tot așa nimeresc în ultima vreme). După ce m-am plimbat un pic cu figurina în mână prin cameră, căutând niște idei, m-am tot jucat cu setările aparatului, optând pentru o viteză de reacție redusă a shutter-ului (sau declanșatorului - parcă sună mai bine "shutter"). Astfel, l-am pus parcă pe fugă pe Horia, care nu slăbea microfonul nici un moment, oricât de tare ar "alerga". Numa' capu-i mai cădea de pe umeri... Poate de la transpirație! Chiar și așa, zâmbetul de sub musteață nu-i dispărea!

                                     

În acele momente profunde de inspirație, a încercat să mă ajute și Suri, pisica familiei Bota, o jucăușe d'aia cum rar întâlnești, mult mai sociabilă decât motanul meu fițos, Tommy. Părea ca un gigant pe lângă Horia în miniatură și mi-a adus aminte de era dinozaurilor (ca și cum aș fi trăit pe atunci). Îmi vâna apoi fiecare mișcare, căutând cea mai mică intenție cum c-aș vrea să ne jucăm. Dar, în topul voturilor, cel mai "terorizat" a fost capacul de protecție al lentilei aparatului, lăsat neglijent undeva pe un fotoliu...

  

Presați de timp (trebuia să mai ajung undeva), după ce am reușit să-l urnim pe Cătă de la Fifa 2012, am decis să-l punem pe "ăsta micu' tare de cap" pe un fel de scenă și să-l orbim cu o lanternă de buzunar, departe de valoarea acestui personaj, desigur...

        

                                           

Puși serios (nu glumă) pe treabă, s-a tot plâns figura ăsta că-i băgăm lumina-n ochi, ca și cum l-ar deranja de-adevăratelea (retina nu i-a sculptat-o, deci foarte ciudat). L-am pus pe Cătă să tot miște lanterna de colo colo până când chipul lui Brenciu Jr. ("Jr."adică "jucărie") a fost țanțos luminat, pe placul meu. Apoi am schimbat și unghiul din care l-am pozat și tot așa, până i-am dat oarecum de capăt...

                               

                                 

                                          

Până la urmă, ambele părți au fost mulțumite - adică eu și Cătă. Cât despre ăsta ce horește, nu ne interesează... să-și cumpere el lanternă mai mare și o scenă mai interesantă! A fost o plăcere să-i privesc de aproape această sculptură grozavă și sper să mai am astfel de ocazii cât mai curând. N-o să ne mai întâlnim atât de des pentru că va pleca împreună cu Ana în Cipru, într-o altă repartiție, dar rămân cu gândul că... "lumea e mică" și "o legătură de prietenie nu știe calcula kilometri, doar zilele până la o următoare revedere"...

                                                                                                                                          Puncte Puncte