Spini și flori

     Am primit cadou un cactus de la un vecin care apreciază vizitele mele - e mai bolnav și încerc să-l încurajez de fiecare dată. Îl ținea pe țepos de ceva vreme în casă, lângă un televizor vechi, zăpăcit de-o antenă improvizată. A început să-l deprime. Până la urmă... cactușii nu-s cele mai optimiste "flori". Mi s-a spus că specia asta "născocește" niște flori mari de tot, albastre (din câte-mi aduc aminte), care ies pe lateral, chiar două o dată. Bine, asta la vară... E clar că ard de nerăbdare! Deocamdată mă mulțumesc cu micuța mea zambilă, ținută de frunze ca între degete, într-un ghiveci modest, un pic știrbit, pe pervazul imens și rece, între alte ghivece. I-am surprins progresul prin intermediul câtorva fotografii, pe care le-am postat și pe Facebook. Azi am așezat-o lângă cactus, grăsuț de nu-l încape ghiveciul și abia-l mai susține rădăcina. Va trebui să-i adaug niște pământ și... niște vitamina C. Mi se pare că aș avea ceva în comun cu el... Nu c-aș fi grăsuț sau țepos de felul meu! Deși, de la atâta stat pe scaun în birou parcă mă rotunjesc și eu (la colțuri). Două puncte urmate de un "D"... Mă refer aici la cantitatea de lichide pe care le beau, da, îngrijorător de puține, nu că n-aș avea. Problema-i gura asta a mea, care pe lângă că un miez nu tace, nu suportă s-o inund cu ceva ce n-are gust... Soluția ar fi să ronțăi ceva  tot timpul, ca o vacă ce rumegă toată ziua meditând la pășuni mai verzi. Măcar aia bea apă ca deșertu', dă-o-n biată! Și apoi, parcă și "ghiveciul" meu e neîncăpător... în sensul că nu reușesc să fac prea multă mișcare, mai ales pe vremea asta (cum făceam de obicei, înainte de a începe să lucrez, adică aproximativ 2 ore de alergare pe zi). Iată un alt motiv pentru care aștept anotimpurile calde, optimiste, cu zile lungi. Mi-e dor de rolele mele cu șireturi roșii, de streetball, de tenis, de gardurile verzi ale străzilor, pur și simplu, de scuter, de o înghețată prelinsă până pe încheietura mâini drepte, de ardeii pe care îmi place să-i culeg proaspeți din grădină... "Răbdare cactus, răbdare!" 

     Acum că am ținut o antrenantă lecție de grădinărit și hobby-uri, iată și câteva dintre pozele mele favorite cu ăștia doi: 

     

Silence

Inspirat de această melodie plină de căldură a domnului care reușește să impresioneze de la A la Z, am simțit o liniște aparte în poza de mai jos. OZN-ul acela e candelabrul meu (albastru de fapt) care îmi dă o senzație de pace, de căldură, de desprimăvărare, îngânată subtil de sunetul lemnelor care pușcă obraznic în foc și-mi sperie cu lumina lor pereții turcoaz deschis. Numai vremea de afară dacă s-ar mai deschide...

  

Frig

N-am mai fost la nici un patinaj, dă-l în biata lui... A nins de zici că s-o bătut norii de pământ, frumos de altfel, dar apăsător, rece, înghețat. Am trecut pe lângă lac sâmbătă după masă, în timp ce mergeam spre o partidă de fotbal în zăpadă (ca ultimă opțiune). Mi-a zâmbit, aproape m-a asigurat că mă așteaptă, aproape i-am zâmbit înapoi. Era fără spor să încep să-l curăț de zăpadă, aș fi obosit de nu-mi mai ardea de patinat. Va trebui să mai aștepte... Dar să revin la poze! Am făcut câteva poze din mașină, de pe scaunul din dreapta, în drum spre un studiu, tot sâmbătă. Cumnatul meu favorit, Eugen, a fost la volan. Am mers cu mașina lui de data asta. Mi-a părut destul de amuzant căciula lui îndesată pe cap, de aia cu "cozoroc". Faină de altfel. Dintre toate pozele, nu prea multe, vreo 3 îmi plac mai mult: una cu acest băiețel ce ținea în mână o mătură, dar abia l-am încadrat în poză - eram în viteză, a-3-a. Oricum, expresia lui fragedă, bujorii aceia extinși... mă-ncântă, ce mai ? Apoi, o poză făcută dintr-un unghi nu prea original (oglinda retrovizoare - cine n-a încercat?) dar, luată ca ansamblu, lasă impresia că tocmai am ieșit de pe o poartă, una de poveste, de basme. În a treia poză apare surioara băiatului la care ne-am dus - el are 11 ani - o figură de fetiță, destul de vorbăreața la vârsta ei de doar 3 ani (predomină cifra 3 astăzi, apropo de povești), care îmi îngână numele și prenumele în congregație, când sunt pus să răspund. Bine, nu chiar tot numele, că-i prea lung și ai zice că începe fata să recite o poezie... Și oricum, n-a făcut-o decât de câteva ori până s-o convingă mama ei că nu-i frumos să exersezi pronunția numelor în public, mai ales în timpul programului. În plus, ca învățătură pe când va fi mai mare, îndeosebi nume de băieți! Oricât de drag i-aș/i-ar fi sau oricât de amuzant ar suna... Și vă asigur că din gura ei a sunat foarte amuzant pentru audiență. "Mvoala" și pozele:

                                                                    Coptilu'

                                                                Porțile din poveste

                                                             Cumnatu', el cu căciula

                                                                     Motoru'

 Un "bine ați venit" ca la țară

                                                   

Eliza, cea cu "Cătă Mocioc"

                                    Ok, și una fără mutre, înainte să sară pe aparat...

În plasele iernii

   Patinajul e una dintre marile mele pasiuni. Ce-i drept, parcă după o vară și-o toamnă în care am uzat bine de tot roțile rolelor, parcă pe role e mai fain... Justificabil: asfalt avem din plin; în schimb pe patinoar nu te poți da decât iarna (cel puțin la noi), când li se merită "celor cu gheața" să se instaleze undeva în colț de platou (platoul București de data asta). Iarna trecută am zgâriat gheață în piața Milenium, o zonă ce parcă au frecventat-o mai mulți băimăreni. Pentru mine, gheață să fie! Mai întâi, trebuie să-mi arăt nemulțumirea vis-a-vis de temperatura aleasă de organizatorii patinoarului. Mi s-a părut cam mică - se forma prea repede un strat de zăpadă peste gheață și îngreuna mersul lucrurilor. Mai ales că patinele mele sunt de hochei și nu se înfig prea eficient - au și ele o vârstă pe de altă parte. "Overall"... satisfăcător. 

   Am avut o săptămână plină, interesantă. Luni și marți a trebuit să-mi revin după efortul depus weekendul trecut. Sâmbătă m-am suit pe patine iar duminică am învățat să schiez pe o pârtie de dificultate medie de la Cavnic. La patinoar mai mult m-am relaxat, am avut ocazia să-i pozez pe cei din companie, să mai schimbăm o vorbă, să ne amuzăm de prea-buna dispoziție a unora. La schi pe de altă parte... n-am putut evita căzăturile și urcările cu schi-urile în spate (numărul de urcări cu teleschiul se mai termină - energie și chef mai rămâne). A dârdâit de frig și aparatul photo dar a rezistat eroic (n-a răcit). Nu l-am folosit prea mult, eram prea ocupat să fac plugul. M-am prins după a treia coborâre însă în scurt timp gradele au primit prea multe cartonașe roșii; s-a format un ghețuș prea îndrăzneț pentru genunchii mei începători în domeniu și pentru frica ce-o adunam în căciulă în timp ce coboram cu o viteză nemaipomenită (deși în zig-zag) imaginându-mi cum mă voi opri... Un schi mi-a căzut - căciula ba! 

   Bineînțeles că și weekendul ăsta o să fac ceva pe afară. Mă gândesc la un lac artificial din apropiere pe care un vecin și l-a săpat peste drum de casa lui, pentru a crește pește. Bine, de fapt e ca un șanț mai mare ce înconjoară o bucată de pământ, ca o insulă, care găzduiește tot felul de păsări. Ideea e că a înghețat bocnă și e numa' bun de folosit pe post de patinoar! Sper să nu ningă prea mult și să nu urce temperatura prea mult (de data asta)... Până atunci, iată și câteva poze de sâmbăta și duminica trecută: